Mira face dezvaluiri incredibile, aceasta a povestit fara retineri despre cariera, seprante, temeri, iubire si bineinteles planurile pentru o viitoare familie. Din anul 2019, Mira formeaza un cuplu cu tobosarul Adrei Ivan.
Cum a inceput aceasta relatie
„Să fiu sinceră, a fost exact cum mai vedem prin filme”, a spus Mira. „A fost nevoie doar de o privire, dar o privire în adevăratul sens al cuvântului. După câteva luni de lucrat împreună, într-o seară, înaintea unui concert, L-AM VĂZUT și m-am uitat lung la el și atunci s-a produs magia”.
Una dintre cele mai dragi amintiri pe care Mira o are cu Andrei este „Când a venit după nici două săptămâni de relație după mine, acasă la părinții mei, cu trenul. Mi s-a părut cel mai drăguț lucru”.
Mira a recunoscut ca iis doreste sa fie o mama tanara, aceasta nu se teme de responsabilitatile care vin odata cu un copil. Din contra, vedeta a spus chiar ca are planuri in acest sens „Bineînțeles că am, doar că nu îmi place să planific totul, eu chiar sunt genul spontan. Poate că în ceea ce privește un copil, nu o să fiu chiar atât de spontană, dar tot cred că nu o să fie cel mai planificat moment, va fi vorba despre feeling”.
Mira a mai spus ca isi doreste ca viitorul ei copil sa ii mosteneasca empatia „fie un copil care să iubească tot ce îl înconjoară și să empatizeze cu tot”.
Relatia Mirei cu Andrei este tot mai serioasa, vedeta i-a cunoscut pana si bunicii partenerului ei „Toată ziua suntem la bunicii lui. Eu nu am bunici. Bunicii lui, pe care îi și salut, pentru că știu că se uită acum, au devenit bunicii mei. Familia lui e familia mea și invers. Bunicul lui este și el oltean, e de-al meu. Mă înțelege. Rezonez fantastic cu el.”.
Mira – vedeta cu mai mult de 1 milion de followeri pe Instagram
Mira a atras atentia publicului la “ Romanii au Talent”. Aceasta a cucerit atat publicul cat si juriul cu vocea ei deosebita. Inca de atunci, Mira ne incanta cu piesele ei care sunt tot mai populare. Vedeta a lansat si un album “ MiraDivina”
Vedeta a tinut sa spuna mai multe despre acest album „Acest album este în primul rând un dar pentru comunitatea mea, însă și confirmarea mea ca artist, iar povestea din spatele lui este destul de simplă: la cererea publicului, ca să spun așa, m-am gândit să le ofer acest material discografic, care de asemenea poartă și numele Divina, nume dat chiar de către ei. Tocmai de aceea consider acest album ca un cadou din partea mea pentru toți cei care m-au susținut până acum și care îmi ascultă muzica zi de zi”.
Piesa preferata a vedetei de pe noul sau album este “ Cineva” „[Aceasta] are o semnificație aparte pentru că este o piesă pe care am scris-o într-un moment de singurătate și simt că are cea mai mare încărcătură dintre toate”, a mai spus artista. „Deși și în celălalte single-uri îmi cânt povestea, această piesă conține sentimentele mele întru totul”.
Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.