Irina Shayk si Bradley Cooper s-au despartit asa cum toata lumea se astepta. Bradley Cooper in varsta de 44 de ani si Irina Shayk in varsta de 33 de ani aveau o relatie de patru ani. Cei doi au decis sa puna capat relatiei lor si incearca sa ajunga la o intelegere amiabila in privinta custodiei fiicei lor Lea De Seine care a venit pe lume in martie 2017.
O sursa apropiata a cuplului a declarat ca Irina este cea care a luat aceasta decizie „Recent, Irina a hotărât că a suportat destul. Nu a simțit că primește nivelul de angajament pe care și-l dorea, iar certurile constante le-au făcut viața insuportabilă. Erau doi oameni diferiți și, din momentul în care au realizat că fetița îi ținea împreună, au decis să se despartă.”
Se pare ca cei doi erau nefericiti impreuna de o perioada buna de timp „Aproape că s-au despărțit în perioada premierei A Star is Born, însă au fost sfătuiți să nu facă acest lucru, pentru că despărțirea ar fi pus filmul în umbră. Când turneul de promovare al filmului a luat sfârșit, Irina s-a gândit că au o șansă să repare relația, însă nu a funcționat conform planului. Irina chiar a avut speranțe mari pentru viitorul lor împreună și a simțit că, odată ce copilul se va naște, vor găsi timp să se căsătorească, dar acest plan nu s-a materializat. Voia mai mult de la Bradley. Însă era nefericită și a petrecut prea mult timp străduindu-se să repare această relație„
In presa s-a tot zvonit ca in relatia celor doi ar exista probleme. Atat Irina Shayk cat si Bradley Cooper nu au vorbit foarte mult despre relatia lor. In luna februarie a acestui an Irina a declarat „Din cauza faptului că job-ul îmi cere să fiu mereu în lumina reflectoarelor, am decis ca viața mea personală să fie privată. De asta se numește personală pentru că este ceva pentru tine și familita ta și sunt foarte fericită așa”.
O alta sursa a declarat ca motivul pentru care s-a produs acesta despartire este ca sunt oameni diferiti iar aceste diferente si-au lasat amprenta puternic peste relatia lor.
Bradley Cooper a fost invitat acum cateva luni in emisiunea lui Oprah Winfrey si a vorbit despre fetita lor „Fata noastră, ea este incredibilă. Trebuie să recunosc că încă sunt momente în care nu pot să cred că am un copil”.
Fanii s-au grabit sa afirme ca Lady Gaga este de fapt motivul despartiri. Cu siguranta chimia dintre cei doi a grabit sfarsitul acestei frumoase relatii.
Desi Lady Gaga a negat vehement ca ar avea o relatie clandestina cu Bradley Cooper chimia din filmul A Star Is Born starneste curiozitate.
La scurt timp dupa despartirea de actor, Irina Shayk a adaugat pe contul ei de Instagram doua fotografii extrem de sexy la care a primit numai cuvinte de lauda din partea fanilor. Acestia o indeamna sa lase trecutul si ii sugereaza sa se impace cu fostul ei iubit, Ronaldo.
Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.