Cum raspunzi la cele mai frecvente intrebari in cadrul unui interviu de angajare!

Te-ai hotarat sa te angajezi sau sa iti schimbi job-ul, ai aplicat cu un CV si o scrisoare de intentie si ai fost sunata pentru interviu. Asta a fost doar partea usoara, deoarece ce-I mai greu de abia acum urmeaza: sa convingi angajatorul ca tu esti cea mai potrivita pentru job. Si daca ai fost la cateva interviuri deja stii ca acest lucru nu este chiar floare la ureche.

Reginele.ro iti prezinta cele mai frecvente intrebari si care sunt raspunsurile potrivite. Chiar daca le repeti si acasa, in fata angajatorului nu le recita ca pe niste poezii stiute dinainte, ci incearca sa vorbesti liber, deoarece ii vei transmite incredere in sine.

1. Care ar fi jobul la care visezi? Nu te apuca sa ii spui povesti, sau cum ti-ai dori in 2 ani sa ajungi presedintele celei mai mari companii existente. Fii realista si vorbeste generic, spunand lucruri de genul “mi-as dori un colectiv amabil si prietenos”, “un job care sa-mi faca placere in domeniul preferat”.

2. De ce ai renuntat la ultimul job? Nu iti vorbi de rau colegii, sistemul de management si cu atat mai putin sefii. Spune ca vrei sa inveti ceva nou sau ca vrei sa avansezi in cariera.

CIteste si asta:  Cum raspunzi la cele mai frecvente intrebari in cadrul unui interviu de angajare?

3. Care sunt punctele slabe sau forte? Daca vorbesti de puncte slabe atunci imbraca-le in “hainute” dragute. De exemplu: “atunci cand am ceva important de facut scriu pe o notita pentru a ma asigura ca nu uit”. Asa vei masca faptul ca mai uiti anumite detalii din cand in cand. Daca vorbesti de punctele forte incearca sa nu te lauzi si sa nu faci comparatie intre tine si persoanele din jur. Vorbeste mai mult de valoarea ta ca angajat si ce ai putea face pentru firma daca te angajeaza.

4. Stii ceva despre compania noastra si cu ce ne ocupam? Aici ar cam trebui sa stii deja raspunsul deoarece te-ai documentat pe internet despre firma respectiva si cu ce se ocupa inainte de a merge la interviu.

5. Esti dispus sa muncesti peste program, in week-end sau sa pleci in calatorii de afaceri? Mai mult ca sigur aceasta intrebare nu este una capcana, ci este o cerinta a postului. Depinde doar de tine ce accepti si ce esti dispus sa faci pentru job-ul respectiv. Oricum ar fii, spune sincer ce gandesti si nu accepta orice doar pentru a obtine job-ul si apoi sa nu iti placa sa calatoresti pentru job.

CIteste si asta:  Te intorci la birou Iata cum poti scapa de anxietate

6. Cum vei compensa cu lipsa de experienta? Aceasta este probabil cea mai intalnita intrebare pe care tinerii au aud in timpul unui interviu. Daca in timpul facultatii nu ti-ai luat un job si te-ai axat pe scoala, nu poate fi un lucru negativ. Cei mai multi angajatori cauta oameni cu experienta, pentru a scuti timpul de instruire, insa poti veni cu argumente cum ca esti tanara si ca inveti repede, ca poti lucra sub presiune si te descurci de minune intr-o echipa. Nu minti spunand ca ai mai fost angajata deoarece angajatorul isi poate da seama cu usurinta daca ai mai lucrat sau nu.

7. Ce te motiveaza? Chiar daca ai fi tentata sa spui banii, mai gandeste-te. Niciun angajatoru nu vrea un salariat care sa stea degeaba si sa-si primeasca banii la sfarsitul lunii. Spune ca atingerea obiectivelor propuse, multumirea directorului sau pasiunea de a invata ceva nou.

8. Poti lucra sub presiune sau stres? Oricum cele mai multe job-uri au si o doza de stres, iar termenele limita pentru prezentarea unui proiect te pot face sa te simti ca o oala sub presiune, gata sa explodeze. Raspunsul trebuie sa fie unul afirmativ, fara a te mai gandi si la altceva. Poti povesti despre experinte stresante la fostul loc de munca, dar intr-o maniera pozitiva.

CIteste si asta:  De ce ar trebui sa inchiriezi un copiator second hand Konica Minolta bizhub c227

9. Lucrezi bine in echipa? Oamenii comunicativi si sociabili sunt cei care adesea se incadreaza foarte bine in anumite grupuri, indiferent daca sunt in pozitia de lider sau nu. Daca ai mai lucrat intr-o echipa, acum este momentul sa te lauzi si sa spui ca te intelegeai bine cu toti, ca va indeplineati obiectivele si ca iti placea sa ai oameni in preajma ta.

10. Mai ai si alte oferte de job-uri? Daca te intreaba asta inseamna ca este destul de interesat de tine si ca ai fii potrivita pentru job-ul respectiv. Raspunde sincer, deoarece daca mai ai alte oferte este posibil ca angajatorii sa se lupte putin pentru a te castiga, si iti pot oferi salarii mai mari sau beneficii multiple. Daca insa nu ai alte oferte, nu minti in speranta ca vei capata un salariu mai bun. Niciodata nu stii cat este dispus sa plateasca un angajator pentru un anumit angajat, si atunci este posibil sa pierzi si locul acesta de munca.

Distribuie si prietenilor

Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *