Am primit zilele trecute pe mail o scrisoare de la o tanara cititoare. Ne-am dat seama ca se confrunta cu una din cele mai grave boli ale societatii moderne, anorexia. Pentru a nu-I dezvalui identitatea o vom numi Raluca, in varsta de 22 ani. Citeste in continuare scrisoarea care ne-a marcat!
“Salut!
Numele meu este Raluca, am 22 de ani si studiez in Bucuresti. Aceasta este povestea mea, cosmarul meu, lumea mea, din care sper ca voi fi alungata vreodata. Insa ar trebui sa incep povestea de acum 3 ani.
Era pentru prima data cand veneam in Bucuresti, imi doream sa studiez aici si sa imi fac o cariera, noi prieteni, si mai tarziu o familie. Obsesia pentru mancare nu o aveam inainte, iar cand am plecat din orasul natal, la cei 1,68 m cantaream 59 kilograme. Nu mi se parea mult in acel moment, si ma simteam cat de cat bine in corpul meu. Pana intr-o zi.
Ieseam cu colegele in oras si observ ca eu eram singura care manca ceva. Celelalte avea grija de siluetele lor. Imi povesteau ca pentru a ramane slabe mancau doar o data pe zi, si atunci foarte putin. Mi se parea o prostie, nu acceptam sa nu manac de 3 ori pe zi, cand mi se facea foame. Intalnirile cu ele au continuat si fara sa imi dau seama am inceput sa le preiau din obiceiuri. Nu mancam decat o data pe zi, un iaurt sau un mar si ma simteam atat de vinovata pentru asta. Vinovatia mi-a trecut repede.
Ajunsesem sa slabesc in primele 3 saptamani de infometare cam 8kg. Ajunsesem la 51 kg si tot ma vedeam grasa. Ma uitam in oglinda in fiecare zi obsedata de soldurile prea mari, de pielea care atarna pe burta, de picioarele prea groase. Nu mai vroiam sa ies din casa si ma izolasem de toti. Singurele cu care putea sa ies erau aceleasi colege, care ma sustineau si ma ajutau sa nu mananc nimic toata ziua.
A trecut un an. Ajunsesem la 47kg si desi toata lumea imi spunea ca sunt foarte slaba eu nu ii credeam. Aveam impresia ca fiecare bucatica pe care o inghit se va depune pe solduri. Beam foarte multa apa, cam 3-4 litrii pe zi in locul alimentelor solide pe care imi era din ce in ce mai greu sa le inghit. Puteam sa dorm ore in sir, si cand ma trezeam eram incredibil de obosita. Nu ma mai puteam concentra sa invat, oboseam chiar si de la cel mai mic effort, insa tot nu ma vedeam suficient de slaba incat sa incetez.
Mi-am zis de atatea ori ca trebuie sa incetez acest comportament incat chiar credeam ca sunt mai bine. Puteam sa mananc 2 mere pe zi. Era de ajuns, imi ziceam si ma incurajam in continuare. Am mai slabit oricum, iar greutatea mea la 21 de ani era de doar 44kg. In sfarsit, parca acum vedeam si eu ca am slabit, insa nu atat de mutl ca cei din jur. Ma uitam pe pozele vechi si ma vedeam grasa, imensa, obeza si cateva zile dupa aceea iar nu mai mancam. Nu vroiam sa ajung din nou asa. Ceea ce vedeam in poze era un monstru, nu eram eu!
Vroiam sa scap de toate problemele, de tot stresul greutatii si de obsesia mea de a fi slaba si de a nu manca. De abia atunci am apelat la ajutorul parintilor si al prietenilor mei adevarati. M-au convins sa ma duc la medic psiholog, au fost langa mine in cele mai grele momente si ma sustin in lupta cu aceasta boala grea. Tratamentul il fac de doar 3 luni si stiu ca nu sunt vindecata, mai am nevoie de atat de multe incat sa redevin cea de odinioara. In acest timp m-am ingrasat 5kg, am ajuns la 49kg si sunt foarte multumita. Incerc sa ma obisnuiesc din nou cu aceasta greutate, insa pare destul de dificil. Am mmomente in care vreau sa renunt la tot, la familia care nu ma intelege, la prietenii care nu ma lasa in pace, la psihologul care incearca sa ma ajute.
Incerc sa trec peste aceasta perioada foarte nefasta din viata mea si sa imi construiesc viitorul la care visam atunci cand am ajuns in Bucuresti. Am avut nevoie de ajutor si acum imi pare bine ca l-am acceptat. Stiu ca nu sunt singura cu aceasta problema, si as vrea ca aceasta scrisoare sa ajute orice fata care isi doreste cu disperare sa fie mai slaba, si mai slaba, si mai slaba. Am suferit, si inca mai sufar din cauza anorexiei, din cauza acestei boli necrutatoare care mi-a intrat in viata.
Nu va infometati ca mine, nu suferiti ca mine, nu va lasati distrusi de cerintele modei sau ale societatii care va cer sa fiti cat mai slabe, nu va lasati pacalite de toate modelele de la prezentari si nu uitati sa va pretuiti. Acesta este cel mai important sfat pe care vi-l pot da dupa ce am trecut prin tot iadul asta.
In speranta ca aceste randuri va pot ajuta si va pot feri de anorexie, toate cele bune! Raluca
Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.