Rezumat:
Primăvara natura se trezește la viață și, odată cu ea, natura cea mai curată, și înnăscută, a fiecărei femei, de a pune bazele unui cămin, pe atât de trainic pe cât este iubirea ei.
Cea care își unește destinul cu al lui acum va avea un început de drum inaugurat de două ori, odată prin propria nuntă, apoi prin îndelung așteptata explozie de culori, ca și cum însăși natura a ieșit din îngheț pentru a-i dărui flori. Ea îi vei răspunde prin fiori, lacrimi de bucurie și gesturi pline de gingășie, într-o rochie simplă de mireasă, delicată precum primăvara și la fel de frumoasă.
Simplitate, delicatețe, naturalețe
Rochia de mireasă simplă perfectă pentru întâmpinarea primăverii și a unei vieți noi, în doi, poate fi cu ușurință scoasă din zona banalului și dusă departe sau, mai degrabă, în profunzime, de îndrăzneala decolteului. Unul adânc poate deveni o metaforă despre retragerea iernii, ca și cum rochia s-ar topi încet, de la căldura inimii tale bătând să sară din piept.
Decolteul este decupajul din zona bustului care conferă până și unor rochițe de mireasă simple un farmec irezistibil, scoțând în evidență senzualitatea unei femei în cel mai memorabil moment din viața ei. Dintre toate tipurile de decolteuri, cel în V este cel mai îndrăzneț, într-un mod insinuant, cel mai adânc și captivant, creând percepția de trup mlădios. Foarte provocator este și decolteul „inimă”, care se desparte senzual în zona bustului, ajutând o femeie să transmită un look tineresc, primăvăratic, de readucere în simțiri și a celor mai „înghețate” trăiri.
Ca mireasă de primăvară și un voal ți se va potrivi foarte bine. Nici iarna încă nu și-a retras de tot de peste lume voalul, îi mai rămâne un pic de mister, încă mai trage câte o răsuflare de ger, încă a mai lăsat urme de gheață de curățat de pe cer.
Este important, însă, să existe o potrivire perfectă între voal și acea rochie de mireasă simplă și elegantă care ți-a atras atenția, din punct de vedere al materialului – care poate fi tul, dantelă, mătase sau satin, din unul sau mai multe straturi – și al nuanței de alb: intensă ca de diamant, solară, de un gălbui vintage, sau intermediară. Ca mărime, unei femei care se căsătorește primăvara i-ar veni bine unul mediu, de tranziție, precum anotimpul în care se căsătorește, până la umeri, la coate sau până în talie.
Rochia mireselor de primăvară este delicată ca și cum ar fi creată pentru zâne abia scuturându-și aripile de zăpadă, fiindcă și o femeie se scutură acum de răceala singurătății, mugurii fericirii scoțând capul ca firavii ghiocei, crescând tot mai mari sub ocrotirea ei.
Cu o rochie de mireasă simplă impresionezi fără să exagerezi
O rochie de mireasă purtată la întâlnirea sezonului rece cu cel cald ar trebui să fie foarte „diplomată”, pentru a le împăca pe amândouă: să mai renunțe la câte ceva, semn că a trecut iarna, dar nu la foarte multe, fiindcă nici nu a sosit încă vara.
Atunci când te gândești la rochii de mireasă simple create pentru a fi purtate la început de an, este indicat ca acestea să fie, în general, lungi, voluminoase, dintr-un material dens, nici ca cele de iarnă – grele, dar nici ca cele de vară – vaporoase.
Ca design, o rochie pentru o astfel de mireasă ar trebui să acopere umerii măcar puțin, fiindcă mai este până la vară, iar răcoarea zilelor de primăvară încă îți mai poate tatua pe pielea fină fiori anteriori care vor concura cu cei pe care el ți-i va da.
Particularitățile de design ale unei rochii de mireasă simple cu mâneci te vor ajuta, fiindcă aceasta te va acoperi doar atât cât să nu simți răcoarea ultimelor săruturi de rămas-bun ale unei iernii deloc dornice de a pleca.
Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.