Pentru Andreea Balan succesul a inceput de la o varsta frageda. Ca sa poata ajunge unde este acum a fost necesar sa munceasca mult. A trecut prin multe, bucurii dar si momente dificile. Reuniunea Andre a fost un eveniment asteptat cu sufletul la gura de toti fanii artistei.
Andre a avut un succes imens chiar daca cele doua aveau pe vremea aceea varste fragede. Au castigat numeroase discuri de platina si de aur pentru vanzari. Au cifre de vanzari care bat milionul de unitati vandute, acest lucru este unul incredibil pentru acea perioada.
„Au trecut 20 de ani de când m-am lansat, aveam o vârstă fragedă, și peste noapte am devenit celebră, umpleam stadioane în formula Andre. A trebuit să mă maturizez brusc și să mă confrunt cu niște probleme de adult, mai târziu am avut nevoie de foarte multă consiliere ca să pot să mă formez ca om. A fost greu, foarte greu să mă mențin de-a lungul anilor. Și este greu să te lansezi, dar cel mai greu este să te menții. Mai ales două decenii. Trebuie tot timpul să te adaptezi, să simți și să accepți schimbarea. Pentru că, dacă ești rigid, nu vei evolua. Și cred că asta am învățat de-a lungul anilor, pe lângă multe alte lecții de viață. Cu cât ești mai sus, cu atât căderea e mai abruptă. Am învățat să mă adaptez. Să fiu atentă la schimbările lucrurilor și ale pieței, să fiu atentă la schimbările din jurul meu.” a marturisit Andreea.
Nu a fost foarte usor pentru Andreea Balan sa gestioneze totul, mai ales ca avea o varsta frageda.
„Noi, la vârsta aceea, eram atât de mititele încât practic nu am realizat ce se întâmplă cu noi. Pur și simplu eu, una, aveam impresia că așa fac toți copiii, se duc și cântă și umplu stadioane. Aveam și foarte multe probleme în culise, cu tatăl meu, și noi între noi… tații noștri nu au știut să gestioneze foarte bine succesul și nu am realizat. Pur și simplu eram niște roboței care mergeau din oraș în oraș, mergeam pe scenă, în discoteci pe vremea aceea, umpleam stadioane, case de cultură, și apoi veneam acasă, trebuia să merg și la școală, trebuia s-o satisfac și pe mama, să iau note bune…„” a mai transmis artista.
„Adică, pentru mine, perioada aia a fost cea mai grea perioadă din viața mea, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine, eram încă o copiliță de 13 ani care, peste noapte, avea o viață complet diferită față de cea a colegilor și a prietenilor, și a fost foarte greu de gestionat. De aceea, mai târziu, pe la 20 de ani, m-am trezit că există o scindare între copilul interior, copilul de atunci, care s-a maturizat peste noapte, și adultul care s-a format.” a zis Andreea.
In prezent Andreea Balan se bucura de un succes rasunator. A reusit sa isi gestioneze cu bine toate etapele din viata si sa fie implinita pe toate planurile.
Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.