Actorul Ion Dichiseanu a murit in bratele fiicei sale

Ion Dichiseanu a murit la varsta de 87 de ani. Acesta era internat la Spitalul Floreasca iar fiica actorului isi facea sperante ca isi va reveni, mai ales ca starea actorului se imbunatatise.

Care au fost problemele de sanatate ale actorului

Ion Dichiseanu fusese infectat cu o bacteria care i-a afectat plamanii si medicii i-au spus in acel moment ca ar fi vorba despre o pneumonie severa bilaterala.

”Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital. Asta datorită medicilor de la Spitalul Floreasca. Noi ne rugăm să ajungă cât mai repde acasă, pentru că stă de ceva vreme acolo. Culmea e că nu a fost o suferință anume.

El este fost fumător, s-a lăsat de fumat de trei ani. A avut o saturație ușor scăzută la plămâni, nu ceva alarmant, dar așa se situa el. În noiembrie a avut simpotme care i-au dat de bănuit. A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit, l-au trimis la bronhoscopie. La 11 zile după bronhoscopie s-a prăbușit.

CIteste si asta:  Idei de cadouri de Craciun pentru familia ta

Am aflat că fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic”,  a declarat fiica actorului Ioana.

Se pare ca medicii i-au pus actorului un diagnostic gresit. Ion Dichiseanu a ajuns la spital deoarece avea impresia ca are ceva la un  plaman. Acesta a facut o radiografie iar analizele i-au fost interpretate gresit. Medicii i-au recomandat sa faca o bronhoscopie la o clinica privata si in acea clinica i s-a prelevat si o biopsie. In acest timp, actorul s-a infectat cu o bacterie care i-a afectat plamanul.

Fiica sa sustine ca acea bacteria a fost foarte agresiva si spunea ca este o adevarata minune ca este inca in viata. “S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească.
Analizele au fost interpretate greșit. Ni s-a spus că este cancer. Nu are niciun cancer! Deci oamenii de acolo au citit că ar avea cancer. L-au trimis la o bronhoscopie, la o altă clinică privată, pentru a i se preleva și o biopsie.

CIteste si asta:  Lady Gaga a stralucit la Met Gala

La acea biopsie, o bacterie i-a infectat plămânul. Nu este vorba despre coronavirus. Este o bacterie foarte agresivă. Din punctul meu de vedere este o minune că vorbim despre el astăzi și că este încă alături de noi. A avut un diagnostic greu. Așa a ajuns la Spitalul Floreasca și medicii de acolo l-au pus pe picioare”,  a mentionat Ioana Dichiseanu.

Ion Dichiseanu a fost un actor cu o bogata activitate teatrala si cinematografica. Acesta s-a nascut pe data de 20 octombrie 1933 in Adjud. Acesta a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematrografica, Faculteatea de Teatru din Bucuresti in 1959.  Acesta a mai fost cunoscut si pentru numeroasele sale activitati artistice din cadrul Teatrului Nottara.

Distribuie si prietenilor

Intra pe www.newsin.ro pentru a gasi stiri de ultima ora din Romania si strainatate, care fac mult buzz in mediul online si offline.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *